Tech Products:

Proiectoarele au fost un subiect foarte fierbinte la început de vară, când toată lumea căuta să vadă EURO 2020 pe diagonale cât mai mari. S-a mai stins frenezia acum, dar între US Open, Formula 1 şi meciurile de calificare de la Cupa Mondială din 2022, e loc de hype proaspăt. BenQ tocmai a lansat un nou proiector portabil care vine cu un design inedit: GV30.

Noul BenQ GV30 aduce mai degrabă cu o boxă, dacă îi priviţi designul. Avem de-a face cu un proiector inteligent, care vine cu boxe Bluetooth 2.1 şi suport pentru casting wireless. El se aliniază cu recent lansatele BenQ V7000i şi V7050i, proiectoare cu Android TV şi rezoluţie 4K. E drept că aici rezoluţia e doar 720p şi avem şi 300 ANSI Lumens. Acesta e primul proiector smart din lume cu acustică Bluetooth pe canale 2.1.

Tech Products:

Oferă contrast şi culori atractive, plus un sunet profund cu extra bas. Unghiul de proiecţie este de 135 de grade şi avem şi autofocalizare şi keystone vertical. Pe partea de conectivitate avem HDMI, USB-C, Wi-Fi, Bluetooth. Ca moduri de funcţionare bifăm un Cinema Mode şi un Day Time Mode. Corpul este rezistent la scăpări sau contacte dure şi are şi o gaică pentru transport mai uşor.

Tech Products:

Preţul e măricel, 700 de dolari şi trebuie să aflaţi că avem aici un subwoofer de 8 Watt şi drivere de 4 Watt pentru înalte şi medii. Diagonala proiecţiei ajunge la 2.5 metri.